Arhiva Ion și Tiberiu Niga
Arhiva arhitecților Ion și Tiberiu Niga se numără printre cele mai inedite și consistente surse de informații de arhitectură interbelică din România. Importanța acestei arhive de arhitect rezidă în faptul că ilustrează o viziune complexă asupra arhitecturii, a orașului și a profesiei semnificativă pentru perioada 1931-1948.
Majoritatea proiectelor din Arhiva Ion și Tiberiu Niga sunt realizate între anii 1931-1948, în București, Sinaia, Snagov, Predeal, Brașov, Ploiești, Cluj, Iași și Reșița. Următorii ani de activitate profesională ai lui Ion și Tiberiu Niga nu există în această arhivă, însă pe parcursul cercetării acest fond va fi îmbogățit cu proiecte păstrate în alte arhive.
Existența acestei arhive online va înlesni considerabil accesul cercetătorilor și nu numai, la imagini cu adevărat excepționale și informații de arhitectură inedite. În prezent consultarea Arhivei Ion și Tiberiu Niga este dificilă, atât datorită faptului că se află într-o colecție privată, cât și nestructurării integrale a conținutului său.
Arhiva Ion și Tiberiu Niga este alcătuită din planșe, proiecte pe calc, foiță sau ozalid, devize de construcție, fotografii de epocă, atât ale arhitecților Niga, dar și ale unor colaboratori precum arhitecții Canella, G.M. Cantacuzino.
Acest proiect se adresează tuturor celor interesați, studenți, arhitecți, ingineri, cercetători ce studiază perioada în cauză, ca suport al activităților didactice sau academice, întrucât își propune să disemineze informația cu privire la conținutul Arhivei Ion și Tiberiu Niga și să promoveze arhitectura interbelică din România în mediul de specialitate, cât și în cel cultural general.
*Din Arhiva Ion și Tiberiu Niga au fost publicate imagini reprezentative pentru perioada interbelică în:
Romanian Modernism. The Architecture of Bucharest 1920-1940, Luminița Machedon, Ernie Scoffham, ed. MIT,
Fondul documentar de arhitectură din România. Raport preliminar de politică culturală”, coord. Mirela Duculescu. ed. Simetria, București, 2011.
